Nopţi pierdute frumos

Nici nu pot să-mi dau seama cât de repede a trecut timpul. Parcă mai alaltăieri sărbătoream cu prietenii mei prima zi din vacanţa de vară, eram entuziaşti că ne vom relaxa şi că vom călători şi vom clădi castele din nisip şi vom prinde fiecare răsărit şi…uite că a trecut. Am avut planuri multe, aşa cum am spus, o parte dintre ele le-am realizat, însă o parte vor aştepta vara ce va veni.

Ştiu că de mult timp n-am mai vorbit cu voi, aşa că…vă voi invita la „o serie de poze”. Poze ce le-am făcut pe parcursul călătoriilor mele cu ai mei prieteni, cu ale mele vise şi cu ale mele gânduri.

Noapte la mare noapte-nstelatã
Inima mea e o scoicã furatã
Perla din ea este inima ta
Stai lângã mine, tu eşti a mea.

Noapte la mare, noapte la mare
Buzele tale au gust de sare
Păru-ţi miroase a scoici şi a soare
Noapte la mare, noapte la mare

Noi n-am fost niciodatã doi
Ci unul singur amândoi
Sãlbatic cuplu-nsingurat
Pe care timpul l-a uitat.

Noapte la munte, noapte carpatinã
Buzele tale au gust de rãşinã
Pãru-ţi miroase a flori si fructe
Noapte la munte, noapte la munte.

Am un dor nebun de munte, de mare şi de natură. Am un dor nebun să fiu acolo în mare, în miez de noapte, cu ei.  Am un dor nebun să îi ascult pe ei cântând şi ei să mă asculte pe mine povestind şi râzând… Toate astea îmi par pe zi ce trece tot mai posibil de realizat. Din nou.

Aşa că vă spun vouă, voi, cei care vă simţiţi pierduţi… Profitaţi de ce-a mai rămas din vacanţă, profitaţi de căldură, de soare, de răsuflare, de transpiraţie, profitaţi… Parcă ne şi vad la iarnă visând din nou la vara…

Scrisoare către tine

De fiecare dată când încep să-ţi scriu ceva, nu ştiu cu ce să încep… Aş începe cu veşnicul „Salut” dar…nu. Aşa că uite, îţi scriu acum, pe adresa asta veche de e-mail ca să-ţi spun că te-am visat azi-noapte. Nu că ar fi prima dată când te visez, dar nu în fiecare vis de-al meu mă strângi în braţe în lanul de păpădii şi nu în fiecare vis cade din cer un fel de planetă de fluturi atunci când mă săruţi. Şi fluturii s-au sfărâmat şi tu încercai să-i aduni pe toţi, să le descurci aripile de prin puful de păpădii şi să-i grupezi încet, cu grijă, înapoi într-o planetă. Acum înţelegi de ce ţi-am scris. Aveai un tricou frumos, asemeni unei table de şah iar părul tău strălucitor îţi stătea aşa…cum îmi place mie mai mult. Soarele se reflecta în ochii tăi şi simţeam cum privirea ta mă absoarbe. Te chinuiai să-mi explici că e absolut necesar ca oamenii să creadă în fictiv. Eu eram cu ale mele, mă fascina simultan răbdarea şi inteligenţa ta de a mă convinge asupra unui fapt. Mă simţeam frumoasă şi liberă încât am început să ţopăi printre păpădii pentru a-ţi distrage atenţia de la chestia cu fictivul.

Acum am venit în cameră, m-am aşezat pe scaun şi ceva m-a împins să iau o carte. O carte scrisă de un copil, o prietenă, o carte care mi-a amintit de tine în recitirea unor fragmente ale unor poveşti. Văd eu, poate o să ţi-o fac cadou de ziua ta. Deşi ziua ta e prin toamnă, s-ar putea să mă răzgândesc şi să-ţi cumpăr o maşinuţă, aşa, că tot eşti tu copil uneori.

Mai vreau să-ţi spun nişte bârfe, din lume. Ştiu că te interesează. De pildă, prietenii noştrii sunt cam toţi plecaţi. Ei bine, nu chiar toţi. În sfârşit, ei vin pe la începutul lui august. Şi apoi o să mergem cu cortul, ştii tu, ţi-am şoptit eu o dată despre călătoria asta.  Tocmai am aflat că s-a anulat un concert pe care îl aşteptam de ceva timp. Oricum, găsesc eu cu ce să-mi omor timpul în seara aia.

Alte noutăţi mai includ şi cartea de Eliade pe care n-am terminat-o încă, un film documentar german pe care nu l-am înţeles şi temperatura globală care creşte alarmant. Dacă nu încetăm să mai zburăm cu avionul după bunul plac, să mai cumpărăm mere de la supermarket aduse de peste Atlantic, copiii copiilor noştri nu vor mai putea trăi în siguranţă, iar copiii lor nu vor mai putea trăi deloc. Mă lansez într-o direcţie care poate nu ţi se pare relevantă aici. Dar pentru mine, ecologia, ca formă de moralitate, mă interesează foarte tare.

Ce să-ţi mai spun? Diacriticile câteodată mă enerveaza îngrozitor şi mă cert de zor cu calculatorul meu.

Gata, te-am bătut destul la cap! Hai, culcă-te la loc, că oi fii şi tu obosit din toate prin câte-ai trecut.

Şi încă ceva, fac pariu pe ce vrei că dacă îţi scriu aici e-mail-uri din astea, până la urmă, tu tot o să-mi răspunzi măcar la unul.

Contopiţi în amintiri

E a treia oară în ziua aceea când a paşit aceeaşi stradă, a treia oară când a traversat alertă aceeaşi trecere de pietoni şi a treia oară când avea să descuie uşa apartamentului.

Probabil era a patra oară când deschise frigiderul, luase un măr şi, langă fereastră muşcă din el privind copleşită trupul unui bărbat din blocul vecin. La etajul 5… bărbatul frumos, asiatic, cu corpul visceral, în camera aproape goală. Aproape gol şi el… exersând o nu ştiu ce tehnică de apărare, în stil japonez, antrenând două săbii. Ea îl privi cu sufletul ei obsedat şi în acelaşi timp, posedat. Muşcă din măr cu stupoare, subconştientul ei îi refuză numele, îi refuză amintirea şi deopotrivă chipul, iar sufletul le-ar lua pe toate la un loc şi inconfundabil i-ar nega dorinţele. Judecata ii se încleştă, iar într-un act nefiresc şi incontrolabil se uită la ceas. Trecuse de doişpe. Nu-şi putea lua privirea de la fereastra etejului 5. Se îndepărtă de fereastră, sperând că în ziua următoare îl va vedea la aceeaşi masă, comandând aceeaşi cafea, la cafeneaua unde ea lucrează.

Ea, în zorii zilei, plecă din casă grăbită. Din două mişcări repezi încuie uşa, coborî scările, păşi pe alee, traversă strada, se împiedică, se ridică, îşi cumpără pachetul de ţigări nelipsit din geanta ei, trece de parcul plin de linişte, ajunge lângă o clădire de culoare bej-închis cu modele gotice, se opri în faţa uşii masive de lemn, trase aer în piept, păşi pragul, se uită în jur şi îşi dă seama că din nou a ajuns prea devreme la cafenea. Se schimbă de haine, luă o cană de cafea şi se aşează pe acelaşi scaun, la aceeaşi masă unde obişnuia bărbatul frumos asiatic să se aşeze în fiecare dimineaţă. Nu mult după ora 9 fix, el sosi. Îmbrăcat cu un costum gri, elegant, păşi horărît în cafenea şi se aseză la masă. Îşi scoase o carte, un carneţel şi un stilou. Ea se duse la el, luându-i comanda. Deşi nu-şi dezlipea ochii din carte, ea stia că el vede absolut totul. Fiecare mişcare de-a ei, fiecare cuvânt rostit, fiecare răsuflare… Cafeaua lui sosi. Cu aceleaşi mişcări elegante şi stabile îşi sorbi cafeaua, apoi, îşi închise cartea, se ridică şi plecă. Nu…ea nu putea să mai rateze încă o şansă de a-l cunoaşte, aşa că îşi luă geanta, cu gândul de a-l urmări. Trecuse câteva ore de când ea era în spatele lui, urmărindu-i fiecare mişcare. Se apropie de el… O văzuse, ştia că este în spatele lui, ştia că tot acest timp ea fusese lângă el, că tot acest timp îl analizase. El intră într-o casă, o casă în stil rustic, plină de flori şi desene grafice abstracte. Ea îl urma. Mintea parcă ii se ştersese, inima parcă îi bătea tot mai tare, pupilele ii se dilatau, picioarele ii se înmuiase iar sufletul…o chema spre el. Prima cameră era albă, aproape goală, iar el, din cufărul din mijlocul acelei camere îi întinsese un kimono alb, dintr-un material fin. Fără întrebări, fără nici o evitare, ea s-a adâncit în cămaşă, s-a aşezat pe aşternuturile albe de pe podea. Ştia că avea să urmeze un ritual. Emoţiile şi aşteptarea erau tot mai dificile de suportat însă parfumul lui rămăsese în acea cameră şi îi mângâia sufletul. I-a auzit paşii undeva în departare şi a ştiut că va veni. L-a aşteptat cuminte, şi ar fi vrut să-i spună că va fi primul barbat din viaţa ei, însă el a privit-o şi privirea lui parcă spunea că se vor duce într-un loc unde nici cuvintele nu se vor găsi unele pe altele.

Şi ea l-a urmat, şi-a aruncat cămaşa jos pe podea, el o privea, ea îl chema, s-a apropiat şi i-a mângâiat părul, el îi săruta ochii, ea i-a luat mâna şi i-a sărutat-o, s-au îmbrăţişat,  i-a luat un deget şi i-a desenat o inima pe piept, i-a mângâiat fiecare parte a corpului ei, şi-au simţit coapsele frământându-se, ea i-a simţit fiecare organ, caldura pielii ei îl innebunea pe acel bărbat frumos asiatic, carnea ei îi era pernă iar oasele lui îi erau pat.  Şi au dansat împreună prin săruturi şi atingeri, prin priviri şi mângâieri.

- Rămâi cu mine în seara asta…

- Ne vedem mâine…, îi spuse el în grabă.

Ce?!

E Iulie.E…ora 15 şi ceva. Mi-am dat seama că nu numai nu am intrat pe acest blog de ceva timp, dar nici nu am mai postat nimic. Şi sincer, nici nu prea mai am ce să postez. Gata cu poeziile, cu proza pentru o perioadă. Aşa că… ascultă Aerosmith (aşa cum fac eu acum) şi încearcă din răsputeri să te bucuri de vara/vacanţă şi mai ales, să te bucuri de PRIETENI !

Redescoperă

Tu ai spus că ai pierdut

Puterea de a merge mai departe;

asta este prea mult

Ca să mai faci încă un pas

Şi să-ţi împrăştii  praful de pe aripi

Pentru ultima oară

Şi să zbori.

 

 

Şi aş vrea să te opreşti din căutarea lucrurilor

pe care nu le vei găsi;

Secretele pe care le cauţi vor rămâne

Închise în mintea ta, şi romantismul tău

Va rămâne ascuns  încă,

În caseta plină de praf de sub patul meu.

 

 

Ştii, am putea fi

o versiune perfectă  de ciudaţi ;

Degetele noastre se pot potrivi doar împreună

ca şi cum ar fi fost făcute la aceaşi matriţă,

Şi am putea avea puterea de a ne accepta reciproc,

Şi iubirea şi…tot.

 

 

Şi am putea zbura

pe frumoasele tale aripi rupte.

Sau am putea cădea ca cometele, împreună dacă ai vrea,

Şi stiu ca noi am putea

călători până în adâncul cerului, dacă am vrea…

Vise în mii de culori

Poate am reuşi să  ne desenăm inimile în susul şi în josul  braţelor noastre şi să vedem ce este înauntrul lor, poate vom vedea umbrele organelor.

 Poate am putea  pune  în borcane  bilele  de bumbac, că medicul e în birou şi le va numi “haine”. Şi apoi ne dă pentru totdeauna o bucată de cerul  nostru imaginar de pe rafturile noastre. (poate chiar vom adăuga o priză argintie lucioasă, pentru stele, pentru că cele reale sunt prea mari pentru a le  atinge.)

Poate  am putea merge în grădina cuiva…este parte  pentru fiecare şoaptă a noastră într-un colţ  şi am încerca să fim cele mai frumoase flori de  acolo. (ai putea fi o lalea, şi eu  aş  putea fi o orhidee.)

 Poate am putea merge din uşă în uşă pentru a vinde lumânări negre arse şi când oamenii le-ar respinge, am putea spune “dar acestea sunt preţioase, deoarece ele deja au strălucit odată”

 Poate am putea reinventa ziua de Sf. Valentin în Ziua Bomboanelor ,  ca să spunem fraze ca “dulce” sau “amăruie”  sau “gustoasă” deoarece acestea ar fi mult mai uşor credibile decât frazele “te iubesc” sau “pentru totdeauna”… (noi suntem realişti, sau cel puţin aşa îmi place mie să cred)

 Poate am putea aştepta miezul nopţii pentru o furtună cu trăsnete şi priviri strălucite stând pe scările reci, iar atunci când sunetul ploii va fi îndeajuns de tare, noi vom ţipa împreună cu el cât ne vor ţine plămânii.

 Poate am putea face picturi cu acuarelele prea-ude şi ne-am picta mâinile şi inimile iar vopseaua ar  înflori şi cele două  ar sângera , s-ar amesteca  până când hârtia ar arăta ca o bulină fercită. (şi ar fi frumos oricum)

 

Poate am putea sta pe plajă iar apa ne-ar putea atinge picioarele , iar noi ne-am putea lăsa sufletele , ne-am putea părăsi trupurile pentru puţin timp. Am putea fi nişte scoici  din piele pală  ca nişte manechine în nisip , dar ar fi atât de frumos pentru ca am fi…Liberi. 

Hey tu…da, chiar tu!

Să…

 

Peste 15 ore am să dau teză la română.

Şi peste 1 luna o sa fie Crăciunul.

Şi vreau să ningă.

Şi vreau să ma joc cu zăpadă, aşa cum obişnuiam odată.

Să mă îndrăgostesc în cel mai cumplit ger,

Şi să nu îmi pese.

Să beau vin fiert alturi de ei, aşa cum faceam acum ceva timp.

Să plec din ţară.

Să mă duc într-un loc necunoscut şi să nu cunosc nici limba, nici…nimic.

Să stau cu sor`mea într-un apartament şi cu Vichy.

Să fac clătite, că n-am mai făcut demult.

Şi să mă întâlnesc cu prietenii vechi pe care nu i-am văzut de foarte mulţi ani

…şi să-i îmbrăţişez.

Să simt bucuria iernii.

Să…ah, visez prea mult. Dar e bine să mai visezi din când în când.

 __________________________________________________________

Scoţându-i ochelarii calului, a devenit o oaie neagră. Nevermind.

La femme qui t’aime

 

Nu de parcă acum aş fi descoperit  melodia asta, dar acum mi-am adus aminte cât de mult îmi place! Aşa că o împărtăşesc şi voua, să o ascultaţi să o vizionaţi  şi să admiraţi vocea frumoasă şi oarecum ciudată a solistei.  Apropos de blog, n-am mai scris pentru că pur şi simplu nu am chef şi nici inspiraţie momentan. Sunt şi ocupată cu învăţatul şi teme şi teze şi comentarii pentru olimpiadă şi exercitii la mate şi încă o sută de motive pentru care n-aş mai avea timp să scriu pe blog…. 

Halucinaţie

 

Motto:

 

  “Nu poţi schimba trecutul, dar poţi să faci viitorul”

 

 

 

8 dimineaţa. Ignoră alarma care sună puternic. Stă să se gândescă ce va avea la micul dejun. Aşa că mai leneveşte o jumătate de ora în pat. Se dă jos confuză şi işi dă pătura caldă la o parte, işi atinge picioarele subţiri pe parchetul rece şi tresară. Îşi caută cu picioarele papucii de casă cei galbeni cu elefanţi primiţi de Crăciun de la mama ei. Îi găseşte. În baie pare tot mai rece şi işi pune pasta de dinţi pe periuţă, iar în mai puţin de 1 minut iese din baie. Deja se aude sunetul asurzitor al clanxoanelor venind de afară. Afară este devreme şi este agitaţie mare. Dă uşor cu mâna perdeaua de la geamul din bucătarie şi vede câţiva oameni adunaţi lângă chioşcul de ziare. Erau destul de mulţi oamneni la o ora atât de devreme ceea ce era neobişnuit. Ea sesiză acest lucru şi se uită insistent la un domn care işi plimbă căţelul şi care schimba vorbe cu vânzătorul chioşcului. Părea cufundată în butoiul cu melancolie, dar imediat îşi reveni, se dăduse la o parte de la geam şi se uita la ceas. Era 8:37. Grăbită deschise frigiderul şi îşi scoase un măr pe masă apoi se îndreaptă spre dormitor, târâindu-şi papucii cei galbeni pe parchetul atât de rece şi învechit. Deschise nervoasă dulapul şi îşi scoate 3 rochii. Le analiză grăbită şi observă că nici una din ele nu este călcată.

 - La naiba, de ce trebuie să mi se întâmple mie asta tot timpul?!

Imediat zări o bluză bleo dintr-un material care nu necesită să fie călcat, îşi luă o pereche de blugi şi se îndreptă din nou spre baie. Se dă cu fond de ten pe faţă şi cu un fard pe pleoape, în ton cu bluza. Îşi întinsese un ruj maro pe buzele ei înca reci şi îşi căută repede poşeta. Era aproape ora 9. Îşi lua cheile de la apartament, respectiv cele de la maşină, îşi luă mărul de pe masa din bucătarie şi grabită se încălţă.

Ieşi din bloc. Se întâlni cu un vecin la ieşirea din scară.

 -Bună dimineaţa!  spuse domnul care părea şi el grăbit.

 -Bună dimineaţa şi dumneavoasta.

 -Dacă doriţi să mergeţi la cineva în vizită din acest bloc, nu v-aş sfătui…

            Ea începuse să râdă subtil.

 -Dar eu locuiesc aici şi chiar vrioam să vă întreb de soţia dumnea…

 -Stai aşa. Cum, tu locuieşti aici? Nu te-am văzut în viaţa mea! Spuse domnul cu un zâmbet de gen “bine ai venit!”

 -Nu…sunt Dora, vecina de la 4. Probabil nu mă ţineţi minte…

 -Şi când te gândeşti că acum 10 ani în ţara asta dacă îi dădeai în cap unui om, te paştea închisoarea, azi nu îi mai pasă nimănui când şi unde mor oamenii! Spuse pe un ton răspicat şi puţin revoltător.

 - Dar ce s-a întâmplat?

 - Ah, înca un om a murit la intersecţie în noaptea asta, a dat un tramvai peste el.

Ea se grăbi spre maşina având un gust amar în gura după toate cele povestite de vecinul ei. La urma urmei a fost doar un accident banal ce se întâmpla destul de des într-un oraş mare, unde oamenii zilnic sunt ocupaţi şi nu dau importanţa şi micilor detalii care  le sunt vitale vieţii lor. Băgă cheia în contact şi porni spre locul unde îşi petrecea aproximativ trei sferturi din zi. Cu adevărat, traficul era infernal. Se plictisi aşteptând la semafoarele care păreau că vor fi pe roşu o veşnicie şi muşcă sfiită din mărul pe care  şi-l pregătise. Într-un final ajunsese în locul cu pricina şi ieşi grăbită din masină, îndreptându-se spre intrarea în clădire.

9:52. Intră în acea imensă clădire, exteriorul  fiind din geamuri şi oglinzi imense, uşa ii se deschise şi îi salută politicos pe cei doi paznici care se aflau în interiorul clădirii, lângă uşă. Se îndreptă spre lift. Se întâlni ulterior cu secretara ei, întrebând-o dacă i-a lăsat corespondenţa pe birou. Aceasta însă nu îi răspunse, continund să vorbească la telefon. Aşteptă liftul. Credea că este stricat, deoarece ii se părea că sta o veşnicie ca să il aştepte. Într-un sfârşit sosi liftul, ieşind din el un domn foarte masiv şi cu câteva dosare grele în braţe. Dora îi dăduse “bună dimineaţa” dar acesta nimic, nici un raspuns. Se urcă în lift, apasa pe butonul 6 şi aşteptă. Ajunse la etajul unde se află şi biroul ei. Intră în birou unde îşi lăsă poşeta pe scaun şi zări pe birou, peste zecile de dosare un billet. “Te aşteptăm în Sala de şedinte 4 pentru a ne decide pe ce proiect ar trebui să ne axam anul viitor. Claudia”. Îşi pregăti o cană de cafea şi se aşeză comod pe scaun, sorbind uşor din cană şi răsfoind unul dintre dosarele aflate pe birou la ea. Cana era aproape goală, o lasa pe măsuţă, îşi luă agenda şi se îndrepta spre Sala de şedinţe 4 aflat la acelaşi etaj.

            Uşa de la sală era închisă, aşa că tastă pe dispozitivul de identificare numele, respectiv parola ei.

 “Acces Denied”

- Ce?

            Mai încercă odată. De data aceasta tastă mai uşor datele ei, crezând că oboseala este de vină pentru eroarea precedentă.

“Acces Denied”

- Dar…este imposibil!

            Încă odată îşi tastă datale, şi încă odată…

“Acces Denied”

“Acces Denied”

            Nervoasă şi cu puţină strângere de inimă se întoarse pentru a găsi pe cineva care să îi explice de ce nu mai funcţionează sistemul din sală. O zări pe Claudia. Aceasta se indreptă spre baie.

- Oh, bine că te-am găsit! Dar…s-a terminat aşa de repede şedinţa? O întrebă puţin cam surprinsă de toate cele ce se petrecuseră acolo.

- Cu ce te pot ajuta?

- Pai…nu merge sistemul de indentificare. Am încercat de nenumarate ori să introduc parola şi nu mă găsete în baza de date. Se strofocă Dora sa îi explice Claudiei.

- Hai cu mine, îi spuse Claudia. Zi-mi numele tău mai întai.

- Dar Claudia, tu îmi ştii numele! Îi zise Dora.

- Ba nu cred. Nu, chiar nu te ţin minte să te fi văzut pe aici.

            Dora se sprijini langă uşă şi începea să se simtă din ce în ce mai ciudat, iar faptul că prietena ei nu o mai cunoştea îi dădu o senzaţie ciudată.

- Hai, zi-mi care e numele tău! Insistă Claudia.

- Avram. Avram Dora.

- Ce??? Claudia se uită la ea cu o ură şi dispreţ. Tu chiar vrei să ne chinuieşti mai tare?

- Claudia, ce se întamplă? O întrebă Dora nedumerită.

- Am să te rog să pleci acum! Chiar acum!

- Dar de ce…?

- Cum poţi să spui că esti Dora?! Dora a murit azi noapte.

- …?!?!?!

- A murit într-un accident de tramvai aproape de blocul ei. Acum te rog să pleci.

- Dar stai aşa! Eu sunt Dora, şi nu am murit în nici un accident de maşină…

- Ron! Roon! Strigă Claudia către băiatul îmbrăcat în uniformă ce stătea lângă lift. Ron, condu-o pe această femeie afară te rog.

- Staţi aşa. Dar…EU SUNT DORA!!! Spuse ea cu lacrimi în ochi şi cu vocea tremurând.

- Vă rog să mă urmaţi doamnă. Îi spuse Ron.

            Ea se urcă în lift cu acel Ron , se uită o clipa în oglindă şi văzând cum lacrimile îi curg pe obrazul înca rece, le ştersese cu mâna şi făcu conexiunea între toate cele întamplate azi, începand de dimineaţă şi până în momentul de faţă. Toată agitaţia de lângă blocul ei, toţi oamenii aceia adunaţi lângă chioşcul de ziare, vecinul ei  care nici macar nu o cunostea, spunându-i despre banalul accident de noaptea trecută, faptul că nimeni din cladire nu îi răspunse la salutările ei, şi faptul că datele ei au fost scoase din baza de date a instituţiei, au făcut-o sa creadă că trăieşte în altă lume…undeva unde totul este întâmplător şi imprevizibil. Îşi dădu seama că tot ce îi se întamplase în ziua aceasta nu era chiar o coincidenţă. Se mai uită o dată în oglinda liftului. Era terifiată. Îi era frică de ea însăşi.

            Liftul se opri la parter. Ron o ţinea strâns de braţ îndrumând-o către uşa de ieşire. Dora se uită împrejur fiind puţin înconştientă de ceea ce ii se întâmplase, crezând că un gram din toate cele spuse de Claudia nu este tocmai adevărat, ea fiind victima unei farse. Totul era confuz în mintea ei. Zări un grup de oameni uitându-se atent la televizorul ce era amplasat pe unul din birourile din holul cel mare. Se opri. Era o linişte totală, toţi oamenii fiind atenţi la ceea ce rula la televizor.

            “… un grav accident a avut loc azi noapte, în Bucureşti, la intersecţia de lângă  Piaţa Unirii. Maşina cercetătoarei Avram Dora a fost implicată  într-un accident la circa 2 ore după miezul nopţii. Aceasta a murit pe loc, datorită  impactului puternic dintre maşina ei şi un tramvai ce circula cu o viteză mare…”

Acum totul era clar…nu mai avea nevoie de nici o explicaţie de la nimeni…Ea nu mai exista. În ciuda faptului că putea da explicaţii tuturor fenomenelor stranii şi paradoxale ce ne învăluie lumea, ea nu putea explica ceea ce îi se întâmpla…Nu putea. Practic îi era imposibil să se mai gândească la viitor, la lumea de dincolo de aparenţe, o lume din care facea şi ea parte de noapte trecută.

“Nu poţi schimba trecutul, dar poţi să faci viitorul…”

Aşteptare?!

-Te iubesc!

 

Ochii ei mari,caprui i se umplusera de lacrimi.Il privea nedumerita,fiind coplesita de un sentiment ..pe care nu-l putea intelege.Era fericita.Dar nu-i putea spune.Ar fi vrut sa-i raspunda in acelasi mod..dar se opri,amintindu-si cat de mult a suferit pentru el..cat de mult s-a schimbat in ultimul an.Isi aduse aminte toate clipele petrecute alaturi de el:prima intalnire,primul sarut sau prima aniversare..si implicit,isi aminti de momentele cand erau certati si.poate acum realizase ca se certau din aproape orice..ca mereu exista intre ei o oarecare distanta.Ea nu se simtea vinovata,nici nu era.Ii parea rau.Schitase in coltul gurii un zambet..

 

-Nu mai putem continua sa fim impreuna.E prea multa tensiune intre noi.

-Dar totusi imi spui aceste lucruri plangand.Nici tu nu vrei sa ne despartim,Amy!

-Da,Bill,plang.Dar tu nu vei putea intelege vreodata de ce iti spun toate astea cu lacrimi in ochi.

-Explica-te!Imi poti macar explica?

-Mi-am adus aminte de prima data cand mi-ai spus ca ma iubesti.Eu nu eram pregatita sa aud asta si cu atat mai mult nu eram pregatita sa-ti spun aceste doua cuvinte.Tu nu ai putut intelege.Si absolut de fiecare data cand ma sunai sau ne intalneam ,incheiai cu un “te iubesc”..si practic ma obligai sa-ti raspund la fel ..

-Nu pot sa cred ceea ce aud…sau poate da..mereu am spus ca esti altfel..ca esti rece si distanta.

-Da,dar stii de ce sunt asa?.Pentru ca eu nu ma pot implica in aceasta relatie atat de mult cat vrei tu..

-Ce ti-e atat de greu?..Nu crezi ca deja ar fi cazul sa ducem relatia la un alt nivel?

-Nu.Incepusem prin a-ti spune ca ar fi cazul sa ne despartim..pentru ca mai tot timpul suntem certati,chiar si fara motiv..si tu stii prea bine chestia asta

-Hai sa luam doar o scurta pauza..sa stam despartiti o perioada si apoi sa ne continuam relatia.

-Bill,inceteaza!Stii si tu ca nu ar merge.

-De unde stii?

Ea rase.Rasul ei il scotea din minti si simtea ca inebuneste.Incepu sa tipe la ea,spunandu-i tot felul de lucruri grele.O jignea,la fel cum facea de fiecare data.Ea nu-si pierdu cumpatu,cum obisnuia sa faca in trecut,ci spuse:

-Bill,uite cum reactionezi.Asa faci de fiecare data.!

-Daaa..pentru ca tu ma innebunesti.Tu ma faci sa fiu asa..

In coltul ochiului se putea vedea o lacrima.Rase din nou.

-Dragul meu,nu mai putem continua.Tu ma jignesti de fiecare data cand ne certam,iar eu iti fac rau..nu?

            El isi aprinse o tigara.

-Pai daca tu esti o copila incapabila sa inteleaga un om care iubeste.!..logic ca ma enervez.Dar uite..imi pare rau,daca tu zici ca eu te-am jignit.O sa ma schimb.

            Amy avuse un deja-vu.Parca mai auzise cuvintele astea o data.Da.Asa se intampla cand se certau.El o jignea,apoi isi cerea scuze,spunand ca se va schimba.Absolut de fiecare data o facea pe ea sa se simta vinovata.Insa de data asta era altfel.Nu mai acceptase.Se duse la el,il saruta.Ii putu simti lacrimile care curgeau pe obraz.

 

-Ramai cu bine,Bill.!Iti multumesc pentru clipele frumoase pe care mi le-ai daruit…

-Te iubesc.Stai langa mine.O sa fie altfel.

-De data asta nu.Si eu te iubesc.!!

 

            Iesise afara..era intuneric si frig.Insa ei ii placea frigul.Era iarna,inceputul lui decembrie.Nu putea opri lacrimile fierbinti sa cada.Dar,ciudat,se simtea bine.In ciuda faptului ca a pus capat primei relatii care a contat pentru ea,era fericita.Amy nu-si dadu seama,dar el,prin atitudinea lui o facuse sa-si piarda toata increderea in ea.Si acum ,parca era altfel.Radea si plangea in acelasi timp.Se simtea implinita si nu regreta absolut nimic.Nici relatia cu el,nici faptul ca-i pusese capat.In sfarsit devenise persoana care era cu adevarat:puternica,increzatoare si..fericita.

            Invaluita in gandurile sale,simti ceva rece pe piele.Era primul fulg de nea din acel an,era prima ninsoare.Zambea incontinuu si stia ca facuse ceea ce trebuia.

 

-Danna..!!

-Da,Amy.!Ce s-a intamplat?

-Nimic..vroiam sa te intreb daca nu iesi afara.Ningee femeiee.!!

-In jumatate de ora,am venit.

-Danna..te iubesc..!

-Si eu te iubesc ma.Hai pa.Ne vedem in curand.

 

 

 

E scrisă de Alina. Trebuia într-un fel sau altul  să o postez aci, căci Alina scrie minunat (în unele momente, ce-i drept) şi este o persoană extraordinară.

I’m still alive

Am primit un fel de „leapşă” de la Claudia…

Vă voi îndopa cu  câteva  lucruri despre mine. 

Aşa…deci…

 

1)      Mă numesc Cătălina

2)      Mă cheamă şi Elena, după mamă.

3)      Sunt româncă.

4)      Vorbesc româna.

5)      Vorbesc engleza.

6)      Înţeleg şi vorbesc un pic franceza.

7)     Nu am nici fraţi, nici surori.

8 )      Îmi iubesc foarte mult mama.

9)      M-am născut într-o zi de miercuri

10)  …la Braşov.

11)   Sunt norocoasă.

12)  Sunt dependentă emoţional de multe persoane.

13)  Îmi iubesc prietenii foarte mult.

14)  Pe cea mai bună prietenă a mea o cheama Alexandra.

15)  O cunosc de  mai mult de 10  ani, şi am fost împreună mare parte din timpul ăsta într-un fel sau altul.

16)  Ascult rock.

17)  Îmi place şi folk-ul foarte mult.

18)  Sunt elevă.

19)  Învăţ.

20) Fac parte din cenaclul Metaphora şi  sunt mândră de asta.

21)  Îmi place ce se întâmplă acolo.

22)  Sunt “scriitoare” (cu acte în regulă, mai nou  )

23)  În vacanţa de vara a fost minunat.

24)  Am stat cu prietenii mei aproape tot timpul. A fost grozav!

25)  Am fost ieri în ceainărie şi m-am simţit foarte bine.

26)  Îmi place DeviantArt şi îl recomand cu căldură.

27) Nu prea am răbdare să ma uit la chestii pe YouTube.

28)  Nu am văzut o groază de filme de referinţă. (Pulp Fiction, de exemplu:))  )

29)  Nu am văzut Titanic de mai mult de 10 ori.

30) Am fost şi rămân fan Queen.

31)  Am fost fan Mariah Carey.

32)  Când eram mică am fost tunsă băieţeşte.

33)  Îmi plăcea cum îmi stătea cu părul scurt.

34)  Am gropiţe, dar nu se văd uneori.

35)  Mă relaxează muzica.

36)  Îmi place să mă plimb.

37) Nu ştiu să înot.

38)  Sunt în zodia Gemeni şi asta mă reprezintă.

39)  Sufăr de lipsă de timp.

40) Sunt întotdeauna punctuală. Chiar şi atunci când nu este necesar.

41)  Pot să fac mai multe lucruri în acelaşi timp.

42)  Am un prag de suportabilitate a stresului destul de ridicat.

43)  Sunt foarte ţâfnoasă când sunt obosită.

44)  Îmi place să lenevesc în pat.

45)  Îmi place să dorm foarte mult.

46)  Îmi doresc propria mea casă, în care să mă manifest cum vreau.

47) Acum mă apuc să citesc o carte recomandată de un prieten.

48)  Încerc să devin mai independentă decât sunt.

49)  Sunt asertivă când vine vorba de ceva profesional.

50) Mi-e tare greu să spun şi să deleg.

51)  Am foarte multe de învăţat, dar cresc.

52)  Nu am nici un animal de casă, deşi mi-aş dori unul.

53)  Prefer ciocolata în locul vaniliei.

54)  Prefer Pepsi în loc de Cola.

55)  Prefer unghiile  roşii în loc de cele negre.

56)  Dacă îmi planuiesc ceva, va ieşi fix pe dos.

57) Dacă îmi doresc ceva într-un pub/restaurant nu o să aibă ce vreau eu.

58)  Îmi place toamna.

59)  Mi-e dor de câţiva din foştii colegi  şi prieteni de-ai mei .

60) Sunt fidelă şi sinceră cu cei din jur.

61)  Mă inteleg bine cu A.

62)  Mi-a fost un fel de mentor, mi-a deschis multe drumuri.

63)  Ca să mă descarc, plâng.

64)  Am bicicleta…dar am şi uitat de ea.

65)  Sunt sociabilă.

66) Pe viitor imi doresc tare mult  copii.

67) Unii cred ca am un bun simţ rar şi o sensibilitate aparte.

68)  Am jucat teatru şi am vrut să mă fac…avocat.

69)  Pot să vorbesc în public.

70) La 6 ani îmi doream să fiu salvatoarea umanitaţii.

71)  Pe la 11 visam deja să devin o mică vrajitoare, şi să îi ţin companie bunului meu prieten imaginar, şi el vrăjitor de altfel.

72) La 9 luni ştiam deja să merg.

73) Nu ştiu să cânt la chitară, dar o să învăţ.

74) Îmi place tare mult istoria.

75) Urăsc frigul.

76) Îmi place să merg cu trenul.

77) Nu am fost niciodată în spital.

78) Am o sensibilitate în zona capului (nas, gât, amigdale etc.)

79) Îmi place să fac cadouri şi să ofer în general lucruri.

80) Îmi place să ajut.

81)  Sunt foarte ambiţioasă.

82)  Învăţ să nu-mi mai doresc să-i schimb pe ceilalţi, ci să-i fac pe ei să-şi dorească schimbarea şi dacă nu vor, să îi accept aşa cum sunt.

83)  Învăţ să fiu sinceră cu mine însămi.

84)  Am o poză amuzantă cu mine si Cristi Minculescu.

85)  Nu prea regret nimic din viaţa mea până acum.

86)  Mi-e dor de fosta profesoară de istorie şi de română.

87) Mă bucur că sunt româncă, dar nu sunt foarte mândră de asta.

88)  Sunt miopă.

89)  Nu-mi place să port fuste.

90) Cred că fericirea e efermă.

91)  Cred că oamenii sunt în esenţă buni.

92)  Urăsc tutunul.

93)  Cred că o să distrugem planeta asta dacă nu ne oprim din consum şi risipă.

94)  Aş vrea să am mai mult timp pentru mine.

95)  Ador eşarfele.

96)  Îmi place să citesc.

97) Vreau să calatoresc şi să văd lumea, dar nu singură.

98)  Mă simt iubită şi apreciată.

99)  Iubesc mult.

 

Am terminat, dar parcă mai am atât de multe de zis.   Mi se confirmă încă o dată faptul că oamenii se simt cel mai bine când vorbesc despre ei înşişi. 

 

“Scriu. Scriu ca scriu. In gand ma vad scriind ca scriu si mai pot sa ma vad vazandu-ma ca scriu. Imi mai aduc aminte de mine scriind si de asemenea, vazandu-ma ca scriam. Si ma vad amintindu-mi ca ma vad scriind si ma amintesc vazandu-ma ca-mi amintesc ca scriam si scriu vazandu-ma scriind ca mi-amintesc ca m-am vazut scriind ca ma vedeam scriind ca-mi aminteam ca m-am vazut scriind ca scriam si ca scriam ca scriu ca scriam. Si mai pot sa ma inchipui scriind ca deja scrisesem ca ma inchipuiam ca ma vad scriind ca scriu.” Salvador Elizondo, El Grafografo

Real fact. Cine este C?

 

Ok, ok.  Cine sunt Eu? Despre mine nu-mi place să vorbesc. Anyway, vă las să mă  „descoperiţi” în viitoarele postări, care, ce-i drept, nu am avut timp să scriu în acest blog  o bucată mare de vreme. Nu vă promit nimic, dar voi încerca să postez cât mai multe (şi interesante, spun eu:) ) articole, poezii, proză, şi tot ce-mi trece prin minte.

Aşa că ne auzim cât mai curând posibil! 

Dialog mut

 

Deschide geamul. Inspiră. Încă o dată. Simţi? Desigur, a venit toamna! Acum închide geamul, şi aşează-te pe scaunul tău roşu, în faţa biroului, ia unul dintre zecile de pixuri colorate şi o foaie albă din sertar şi scrie.  Huh? Ce să scrii?! Scrie despre puritatea sufletului şi arta nemaivăzută a frunzelor ce cad domol şi fără voie, pe pământul rece, toamna. Sau, despre oamenii ce pierd noţiunea timpului, cei care râd de clipele de extaz trăite în îndeajunsul vieţii lor. Îţi mai aduci aminte de clipele în care inspiram amândoi acelaşi aer pur al urbanismului mediocru şi visam la boabe de fericire în palmele noastre?

Acum găseşte-ţi pixul cel mov care îmi place mie şi scrie… Dar să nu te gândeşti să scrii despre nu ştiu ce insectă de care eşti tu obsedat pentru că ştii prea bine că mi se face frică, şi nu o să mai pot continua să citesc ce vei scrie.  Şi nici măcar să nu îndrazneşti să scrii despre dragoste…despre mine, pentru că inima mi se va strânge şi o să se facă mică ca cea a unui purice…Şi din nou nu am să pot continua să citesc ce vei scrie. Aşa că poţi scrie despre una din cărţile pe care le-ai citit astă-vară, dacă nu te simţi îndeajuns de copil ca să poţi scrie despre sentimentele toamnei. Acum ia pixul în mâna căci nu vreau să mă simt vinovată că toamna o să treacă aşa de repede, doar pentru că respir însetată dintr-o bucată de divinitate. Ai început să scrii?

Trandafirul Negru al Toamnei

Îmi e dor de tine,

De modul în care inima ta sare în necunoscutul plăcerii pure,

În văzul curcubeului după o furtună  ameninţătoare,

Cum numai tu ai putea alerga o milă, poate două

Doar pentru a vedea apusul auriu perfect de-a lungul coastei de deal,

Îmi e dor de plăcerea inocentă de a te juca în ploaie,

De zâmbetul tău viu, de entuziasmul cu care mă ţii în braţe…

 

Îmi e dor de tine,

De cel căruia ii se obişnuia a spune Trandafirul Negru al Toamnei,

Cum dansai graţios împreună cu frunzele căzătoare aurii,

Ascultând cântecul de leagan al vântului cu împărăţia crengilor copacilor,

Îmi e dor de felul cum iubeai să alergi cu adierea fină.

Toamna părea a se apropia numai de dragul tău,

Mereu cu o rază incandescentă pe faţa ta pală.

 

Îmi e dor de tine.

De modul în care râdeai atât de tare, încât ar răsuna şi munţii la auzul tău

De modul în care ochii tăi strălucesc puternic, asemenea unor licurici în noapte,

De clipele în care stăteai ore în şir până ce luna apărea  pe cerul întunecat,

Îmi e dor de modul în care te plimbai de-a lungul plajei, cu nisipul între degete,

Întinsul mării, şi valurile care gentil îţi mângâiau picioarele

Tot timpul acela gândindu-te, făra a-ţi păsa de nimic în lume.

 

Acum, nimic în afară de o celulă moartă,

Tu undeva stai în tăcere, ca la răscrucea dintre vieţi,

Confuz, întrebându-te ce o să se întâmple cu tine,

Ca şi când amintirile ar dispărea  fără să se uite înapoi,

Mâinile tale neputicioase stau izolate de corpul tau,

Aşteptând acea persoană pe care o iubeşti atât de mult, să o îmbrăţişezi,

Atâta timp cât un zâmbet poate să mi te aducă înapoi…Trandafirul Toamnei Sufletului Meu!

 

Îmi e dor de tine…

Prieteni.

Prietenele sunt cele care împărtăşesc conspirativ febra cumpărăturilor, dispărând într-un magazin şi apărând în altul, depaşindu-şi cu mult bugetul de cheltuieli, şi terminând prin a mânca prajituri cu cremă (multă cremă), nemaiavând bani decât de întors acasa (cu taxiul, fiind o ora târzie)…Şi…prietenele sunt cele care sunt acolo când ai nevoie, stând pe asfaltul rece seara gata să ne ascultăm una pe cealaltă, este tot ajutorul de care avem de fapt, nevoie.
-Îţi sună cunoscut?
-Sigur!
Toţi ceilalţi stau alături de pat, îmi aduc crizanteme, reviste, şi bomboane cu alune(preferatele mele)…îmi povestesc cu entuziastm tot ce s-a petrecut în absenţa mea.
Tu-mi aduci baloane imense, bancuri , DVD-uri cu cele mai „bune” filme care sunt pe placul meu şi pepeni.
Şi imi mai aduci şi cea mai recentă carte poliţistă.
Şi pe tine.
Cei mai aproape de noi sunt aceia care înţeleg cel mai bine ce înseamnă viaţa pentru noi, cărora le pasă de noi ca şi nouă înşine, care ne sunt alături la bine şi la greu, care rup blestemul singurătăţii noastre.
Prietenii mei sunt POVESTEA VIEŢII MELE !

Mulţumesc, mulţumesc. Vă MULŢUMESC !!!