Scrisoare către tine

De fiecare dată când încep să-ţi scriu ceva, nu ştiu cu ce să încep… Aş începe cu veşnicul „Salut” dar…nu. Aşa că uite, îţi scriu acum, pe adresa asta veche de e-mail ca să-ţi spun că te-am visat azi-noapte. Nu că ar fi prima dată când te visez, dar nu în fiecare vis de-al meu mă strângi în braţe în lanul de păpădii şi nu în fiecare vis cade din cer un fel de planetă de fluturi atunci când mă săruţi. Şi fluturii s-au sfărâmat şi tu încercai să-i aduni pe toţi, să le descurci aripile de prin puful de păpădii şi să-i grupezi încet, cu grijă, înapoi într-o planetă. Acum înţelegi de ce ţi-am scris. Aveai un tricou frumos, asemeni unei table de şah iar părul tău strălucitor îţi stătea aşa…cum îmi place mie mai mult. Soarele se reflecta în ochii tăi şi simţeam cum privirea ta mă absoarbe. Te chinuiai să-mi explici că e absolut necesar ca oamenii să creadă în fictiv. Eu eram cu ale mele, mă fascina simultan răbdarea şi inteligenţa ta de a mă convinge asupra unui fapt. Mă simţeam frumoasă şi liberă încât am început să ţopăi printre păpădii pentru a-ţi distrage atenţia de la chestia cu fictivul.

Acum am venit în cameră, m-am aşezat pe scaun şi ceva m-a împins să iau o carte. O carte scrisă de un copil, o prietenă, o carte care mi-a amintit de tine în recitirea unor fragmente ale unor poveşti. Văd eu, poate o să ţi-o fac cadou de ziua ta. Deşi ziua ta e prin toamnă, s-ar putea să mă răzgândesc şi să-ţi cumpăr o maşinuţă, aşa, că tot eşti tu copil uneori.

Mai vreau să-ţi spun nişte bârfe, din lume. Ştiu că te interesează. De pildă, prietenii noştrii sunt cam toţi plecaţi. Ei bine, nu chiar toţi. În sfârşit, ei vin pe la începutul lui august. Şi apoi o să mergem cu cortul, ştii tu, ţi-am şoptit eu o dată despre călătoria asta.  Tocmai am aflat că s-a anulat un concert pe care îl aşteptam de ceva timp. Oricum, găsesc eu cu ce să-mi omor timpul în seara aia.

Alte noutăţi mai includ şi cartea de Eliade pe care n-am terminat-o încă, un film documentar german pe care nu l-am înţeles şi temperatura globală care creşte alarmant. Dacă nu încetăm să mai zburăm cu avionul după bunul plac, să mai cumpărăm mere de la supermarket aduse de peste Atlantic, copiii copiilor noştri nu vor mai putea trăi în siguranţă, iar copiii lor nu vor mai putea trăi deloc. Mă lansez într-o direcţie care poate nu ţi se pare relevantă aici. Dar pentru mine, ecologia, ca formă de moralitate, mă interesează foarte tare.

Ce să-ţi mai spun? Diacriticile câteodată mă enerveaza îngrozitor şi mă cert de zor cu calculatorul meu.

Gata, te-am bătut destul la cap! Hai, culcă-te la loc, că oi fii şi tu obosit din toate prin câte-ai trecut.

Şi încă ceva, fac pariu pe ce vrei că dacă îţi scriu aici e-mail-uri din astea, până la urmă, tu tot o să-mi răspunzi măcar la unul.

2 Comments

Comments RSS TrackBack Identifier URI