Eu sunt eu.
Tu eşti tu.
Toată lumea se învârte
În jurul Universului nostru.
Eu ţi-am zis cine sunt!
Dar tu?
Cine eşti?!
Eşti cumva o nălucă, pierdută în zare,
Sau eşti un vis pierdut printre miile de fluturi,
Ce se frământă în mintea mea?
Dar, probabil, eşti doar o fuziune pierdută în timp,
Şi uimitor…Ai căzut în inima mea,
Ca frunza unui copac, ce cade domol şi fără voie
Pe pământul rece,
Toamna.
DA. Toamna!
Anotimpul tău,
Anotimpul meu,
Anotimpul nostru,
Anotimpul tuturor ce sunt ca noi.
Anotimpul celor care iubesc, însă iubesc în zadar.
Aşa ca mine.
Iubesc…o nălucă, desprinsă dintr-o lume,
Desprinsă dintr-un vis,
Desprinsă din lumea visurilor mele,
Desprinsă din mijlocul inimii mele reci, precum pământul,
Toamna.
Am zis şi cine eşti tu.
Dar am uitat ceva!
Am uitat sa zic cine suntem noi…!!!
Noi…noi suntem doar un mic fragment al Universului,
Fără de care lumea nu ar avea sens.
Aşa cum nici lumea mea nu are sens fără tine…
DA! Fără tine…!!!
Nu înţeleg şi nu sunt înţeleasă
CRISTALE
Din nou am pus cerneala pe foaie,
Privesc apa cum curge, un şirag de ploaie,
O mantie de sânge se scurge prin vorbele tale
Îmi delectez privirea cu scumpe cristale.
*
Doar eu aud prin ropote cum tună…
*
Din nou mă laşi să mor de singurătate,
Tu, suflet diabolic eşti plin de păcate,
Lasă-mă să trăiesc veşnic, să mă scurg ca un mercur,
Deschide geamul,să piară norii, să se vadă cerul pur.
*
Doar eu aud prin ropote cum tună…
*
Aşa vă voi privi şi eu, precum un răstignit apus,
Îmi las în mâna voastră teama, adio, eu m-am dus…
Mă pierd singură în întuneric, aud ploaia cum sună,
Doar eu stau trează noaptea şi tremur lângă lună.
*
Doar eu aud prin ropote cum tună…
Infinit
M-am trezit…străbat cărările albe ale apusului,
Mi-au crescut aripi ce mă poartă spre cer,
Privesc norii cum se scufundă în albul ochiului,
Curg lacrimi,pe chipul meu palid, prea sincer.
*
De ce să stau atâtea zile într-o moarte eternă,
Aşteptând să-mi orbească inima,spinul sufletului,
Prin cărarea infinită, şi mireasma de cavernă,
Încătuşată cad pe drumul nisipos al iadului.
*
Drumul e aşa de strâmb,încovoiat ca o spirală,
Merg cu săgeata înfipta în arcul coastelor,
Ascultând acelaşi sunet de amorţeală,
Urmăresc paşii sacrificaţi de apă cu clor.
Nu sunt
Întotdeauna am fost pedepsită pentru ceea ce nu sunt.
Eu nu sunt fiul tatălui meu atât de mult dorit.
Eu nu sunt doar un alt copil cu visele lui.
Eu nu sunt sora pe care alţii ar fi avut să o aibă
Cu atât mai puţin nici ea nu ar fi.
Eu nu mai sunt copilul care s-a jucat aici ieri,
Şi nu mai sunt prietena cea mai bună, aşa cum obişnuiam să fiu.
Şi când am fost odată obişnuită
Acum sunt neobişnuită.
Veşnic numai în minciună. Pretinzând ceea ce nu sunt.
Nu sunt fata pe care aţi vrea să o aveţi.
Nu sunt soţie, mamă sau nici măcar jumătatea ta.
Nu sunt născută pentru a iubi.
Şi dacă ar fi şansa, eu nu sunt cineva care ar alege
Să trăiască din nou.
Nu sunt acea elevă pe care v-aţi dorit-o.
Dar nu sunt nici o răsfăţată graţioasă pe care aţi învătat-o.
Nu am fost femeie îndeajuns,
Să spun nu ocaziilor stranii.
Şi nu sunt femeie îndeajuns să mai spun ceva
Despre asta,
Despre tot.
Nu sunt poetă sau psiholog
Care totodată să observe şi să capteze.
Sunt nimeni.
Nu sunt fata cea visătoare pe care o cauţi.
Şi nu sunt atât de neputincioasă încât,
Să nu-mi dau seama că-mi vei frânge inima.
Nu sunt acel model frumos care te posedă în fantezii.
Nici măcar persoana cu o rochie lungă şi albă din visele tale.
Nu pot fi salvatoarea umanitaţii,
Insolenta insulină.
Şi atâta vreme cât sunt erou în propria mea poveste,
Şi continui să fiu fata din adâncul sufletului tău,
Nu îmi mai pasă ceea ce nu sunt.
În lumea mea sunt doar eu…
… Şi tu.
Făclia vieţii
În lupta asta
Ce n-am început-o eu
Nu ştiu cum voi sfârşi.
Rămâne doar speranţa,
Ceva tăcut în umbra unui colţ.
Nu m-am gândit, nu m-ar mira.
E drumul lung spre-altundeva
Mai ştiu că-mi plouă
Deseori fereastra…
Şi n-am găsit un drum spre ea
Curând se va sfârşi probabil totul.
Curând e însă cel mai lung cuvânt pe care-l ştiu
Căci m-aş întoarce lumii
Dar n-am bilet decât de dus
Şi-s dus…
Făclia arde, dar m-opresc
Şi stau, şi uit…
Şi obosit mi-e sufletul ce-aşteaptă
Ziua.
Rămâi cu mine, lumină vie!
Hello world!
Şi uite-mă şi pe mine. În sfârşit şi eu (ca toata lumea de altfel) mi-am făcut blog. Dar cum majoritatea îşi deschis conturi pe diferite site-uri şi bloguri, doar ca să fie “în trend” sau “pa trend”, să fie şi ei la fel de “cul” ca şi alţii sau vor doar să-şi expună punctul lor de vedere în privinţa anumitor teme, vă spun că acest blog îl voi “folosi” drept un mod de a-mi exprima propria opinie şi de a posta anumite creaţii proprii.
Hope you enjoy it!
Free Hugs^_^
